4574

Cine este viitorul ministru al Sănătății - averi, firme și contracte

sanatate, candidat
Discuțiile despre candidatul la funcția de ministru al Sănătății au împărțit comunitatea medicală, iar unii responsabili și experți deja au trecut în lista criteriilor obligatorii pentru noul ministru necesitatea de a avea o imagine integră. Cel puțin la acest capitol, candidata PD Ruxanda Glavan cade testul de integritate al societății și asta pentru că a fost implicată în scandaluri, legate de o firmă pe care a condus-o timp de șapte ani – Glavirux SRL – specializată în importul dispozitivelor medicale și dezinfectanților. Presa a scris că firma ar fi vândut în condiții dubioase dispozitive medicale la Moscova. Recent, un alt subiect discutat pe larg sunt veniturile familiei și contractele pe care firma le-a încheiat cu instituția medicală, condusă de mama sa, Adela Glavan. 

Din informația publicată chiar de ea în CV-ul său, Ruxanda Glavan a devenit administrator al propriei afaceri în 2006. Cu un an mai devreme, în februarie 2005, era înregistrată oficial firma SC Glavirux SRL. Din informația disponibilă la Camera Înregistrării de Stat, firma deține două licențe – una pentru importul, comercializarea și reparația dispozitivelor medicale, iar a doua – pentru importul, depozitarea și comercializarea produselor chimice de menaj.

Ruxanda Glavan însă captează atenția opiniei publice în 2013 atunci când este numită ministru adjunct al Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Întâmplător sau nu, compania la care a fost director a început să obțină cele mai multe contracte cu bani de la stat exact în perioada când se făcea cunoscută - 2011 - 2013, contractele cu spitalele fiind asigurate și în 2014 și 2015. Astfel, până în acest an, firma Glavirux SRL a fost desemnată câștigătoare la 127 licitații publice, plus numeroase contracte adiționale de majorare a sumelor inițiale. Printre acestea și numără și două contracte de reziliere cu două spitale – cele din Râșcani și Dondușeni. În total, contractele cu statul au valorat aproximativ 15 milioane de lei, în perioada 2011 – 2015. Printre aceste contracte, se numără și câteva, mai exact șase la număr, plus unul adițional, care au fost încheiate cu instituția condusă de mama sa, Adela Glavan, care este de mai mulți ani director la AMT Centru. Astfel, Glavirux SRL a încheiat contracte cu această instituție medicală în valoare de 1 milion de lei. 

Ruxanda Glavan a comentat o singură dată situația, în cadrul unui interviu pentru Ziarul de Gardă. Deși a spus că numele ei mai mult a afectat compania, din contractele semnate se înțelege altceva. Oricum, funcționara a declarat că toate licitațiile au fost organizate conform legii și că nu au existat niciodată abateri, dovada fiind și lipsa contestațiilor din partea altor agenți economici. După ce a obținut funcția de viceministru, Glavan nu mai figurează drept administrator al firmei, în această funcție fiind numită Olga Latîș. Conform unei investigații RISE Moldova, ea însă rămâne unicul acționar al firmei. 

declaratii pe venituri, ministru

sursa

0