3691

Şapte companii petroliere au anunţat ANRE despre ieftinirea motorinei

moldova, ieftin
Potrivit notificărilor prezentate Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) de către şapte companii petroliere, una dintre care este importatoare de carburanţi, acestea diminuează, începând cu 15-18 iulie curent, preţurile de comercializare cu amănuntul a motorinei în mediu cu 30 bani/litrul, faţă de preţul mediu aplicat în luna februarie 2015, când a avut loc ultima modificare a acestor preţuri în anul curent. Astfel, preţul mediu al motorinei a scăzut de la 16,47 lei per litru, în februarie curent, la 16,2  lei per litru, în iulie 2015.
Reducerea preţurilor de comercializare cu amănuntul a motorinei este cauzată de tendinţa de diminuare a prețurilor de achiziţie a acestui carburant, tendinţă care se prefigurează începând cu luna iunie 2015. Dacă în perioada ianuarie – mai 2015 prețul mediu al unei tone importate de motorină a crescut, în dolari SUA, cu 18,3% (de la 545$ până la 645$), iar în lei moldoveneşti - cu 27,4% (de la 9105 lei până la 11596 lei), atunci în prima jumătate a lunii iulie acest preţ a scăzut, faţă de nivelul mediu înregistrat în luna mai, în dolari SUA, cu 5,7% (de la 645$ până la 608$) şi în lei moldoveneşti - cu 0,4% (de la 11596 lei până la 11545 lei.

Potrivit datelor ANRE, aceasta este a şasea modificare a prețurilor de comercializare cu amănuntul a motorinei înregistrată anul curent. Pe parcursul lunii ianuarie prețurile la motorină s-au diminuat, faţă de luna anterioară, de trei ori succesiv în mediu cu 4,8%. În luna februarie prețurile la motorină au fost modificate de două ori, prima dată aceste prețuri s-au majorat, față de luna ianuarie, în mediu cu 4,9%, iar a doua oară s-au micșorat cu 0,6% şi au alcătuit în mediu 16,47 lei per litru. Acest preț mediu a fost menţinut de la sfârşitul lunii februarie şi până în prima jumătate a lunii iulie curent.

În prezent, pe piaţa produselor petroliere activează 85 de agenţi economici care deţin licenţe de activitate pentru comercializarea cu amănuntul a motorinei. Acest carburant se comercializează la 616 staţii de alimentare, anunță Serviciul de presă al ANRE.

sursa

0
efil9530 Июля 2015, 13:39
E
efil9530 Июля 2015, 13:39

оо прикольная штучка
можно в окна светить ))

3
  • 0
  • 0
wuk30 Июля 2015, 14:17
W
wuk30 Июля 2015, 14:17

Инопланетяне такими давно пользуются. Во времена СССР в Петрозаводске дырки в стеклах лазерами попрожигали в окнах трети жителей Петрозаводска
Япошки эту технологию у инопланетян скопировали.

4
  • 0
  • 0
caramanit30 Июля 2015, 16:30
C
caramanit30 Июля 2015, 16:30

Если это поможет разрушать метеориты двигающиеся на нашу землю то это большой прорыв в науке. Молодцы.

8
  • 0
  • 0
ggrrrr30 Июля 2015, 19:22
G
ggrrrr30 Июля 2015, 19:22

если выстрелить в голову два раза тому кто украл бабки из банка экономий есть шанс что они вернуться...

11
  • 0
  • 0
ring-ring30 Июля 2015, 22:01
R
ring-ring30 Июля 2015, 22:01

daca joponezii au facut-o.. inseamna ca trebuie.

1
  • 0
  • 0
sash00730 Июля 2015, 22:51
S
sash00730 Июля 2015, 22:51

PE ANIMALELE ACESTEA DE JAPONEJ DEATITA LE DA LA BOT BA AMERICANII BA RUSII CA INVENTEAZA DIFERITE PROSTII CARE SUNT PERICULOASE PENTRU OMENIRE

-1
  • 0
  • 0
am201831 Июля 2015, 03:16
A
am201831 Июля 2015, 03:16
sash007
...PE ANIMALELE ACESTEA DE JAPONEJ DEATITA LE DA LA BOT BA AMERICANII BA RUSII CA INVENTEAZA DIFERITE PROSTII CARE SUNT PERICULOASE PENTRU OMENIRE...

mintea ta proasta e periculoasa pentru omenire

0
  • 0
  • 0