2267

Cinci obiceiuri matinale, care îți vor ajuta să atingi succesul

Ziua bună se cunoaște de dimineață! Iar pentru a reuși cât mai multe în fiecare zi este bine să ne trezim mai devreme și să ne plaficăm cât mai eficient timpul.

În calea noastră spre succes, de cele mai dese ori ne ajută unele obiceiuri care ne disciplinează și ne aduc un surplus de energie. De această părere este și blogerița Lilu, care vine cu câteva sfaturi, vor schimba rutina matinală. 

- Notează-ţi în fiecare dimineaţa 10 motive pentru care eşti recunoscator. 

Apoi, în dreptul fiecăruia, explică puţin mai în detaliu de ce. Apoi, după ce ai terminat această listă, citeşte-o din nou (în gând sau cu voce tare), încearcă să simţi acel sentiment de recunoştinţă şi pentru fiecare din cele 10 motive spune “Mulţumesc!”.

Este un exerciţiu destul de uşor, ar trebui să-ţi ia maxim 15 minute, însă îţi garantez că vor fi probabil cele mai importante 15 minute din întreaga zi. Dacă nu îţi găseşti timp pentru acest exerciţiu, înseamnă că NU eşti încă pregătit să păşeşti pe drumul spre succes.

- Trezeşte-te mai devreme dimineaţa

Nu există vreun om de succes care să se scoale târziu. În toate biografiile oamenilor care au reuşit în viaţă, am descoperit că acesta este un alt lucru pe care-l au în comun toţi oamenii de succes: se trezesc dimineaţa devreme, între 4:30 şi maxim 6:00.

Este recomandat ca această schimbare să se facă treptat, începând mai întâi prin trezirea cu doar 15 minute mai devreme, apoi menţinând acest obicei câteva zile, până ne obişnuim cu el. Apoi setăm ceasul cu alte 15 minute mai devreme pentru alte câteva zile şi aşa mai departe, până ajungem la obiectivul propus.

- 15 minute de vizualizare în fiecare dimineaţă

După ce fac lista cu lucrurile pentru care sunt recunoscătoare, petrec alte 15 minute gândindu-mă la obiectivele principale, vizualizând modul în care aş dori să decurăa lucrurile în ziua respectivă, făcându-mi planuri legate de modul în care ar trebui să-mi administrez timpul pentru a fi cât mai eficient. Tony Robbins este unul dintre principalii promotori ai acestei tehnici, recomandând alocarea a minim 15 minute în fiecare zi vizualizării. Acesta este un exerciţiu excelent, deoarece te va ajuta să-ţi pui gândurile în ordine, să fii mai motivat să te apuci de lucru pentru a-ţi îndeplini obiectivele şi vei avea un randament mai bun.

- Notează-ţi zilnic obiectivele principale

Scrie în fiecare dimineaţă, pe o foaie de hârtie, cele mai importante 10-15 obiective pentru anul curent. Este foarte important să faci zilnic această listă, deoarece, de fiecare dată când le vei scrie, îţi vei aminti, te vei gândi la ele şi astfel cresc şansele de a face ceva în direcţia realizării lor.

- Fă mişcare timp de 15-30 minute

Foarte multă lume, atunci când îşi planifica ziua, pune de obicei exerciţiile la sfârşitul zilei, după ce termină celelalte activităţi. Însă, problema este că în majoritatea cazurilor, datorită oboselii sau plictiselii, găsim tot felul de scuze şi ne vedem nevoiţi să “amânăm” exerciţiile pe a 2-a zi. Toate acestea sunt scuze şi că orice fiinţă umană, este normal să le găsim. Suntem genetic programaţi pentru a rămâne în zona de confort, de a nu face lucruri care să necesite efortul nostru. Dar pentru a avea o minte ascuţită, trebuie să îi oferim un cămin sănătos – adică un corp sănătos.

sursa

0