2828

Un deputat ar fi dat 350.000 de euro pentru ca alegători din R. Moldova să îl voteze pe Victor Ponta

350000 de euro, alegatori

Deputatul Sebastian Ghiţă ar fi dat 350.000 de euro pentru ca alegători din Republica Moldova să îl voteze pe Victor Ponta la alegerile prezidenţiale din 2014, activitatea de corupere a alegătorilor fiind concepută, iniţiată şi coordonată de Ghiţă, potrivit DNA. 

deputat, romania

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că a fost extinsă acţiunea penală faţă de Sebastian Ghiţă, pentru infracţiunile de trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată, scrie Mediafax. 

Aceste noi infracţiuni se adaugă celei iniţial reţinute în sarcina lui Sebastian Ghiţă, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Procurorii au probe şi date că, în perioada 2000-2015, Sebastian Ghiţă a obţinut nelegal importante sume de bani, prin traficarea influenţei, sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operaţiuni reale.

O parte din sumele de bani obţinute ilicit ar fi fost folosite de Sebastian Ghiţă în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012, când a obţinut un mandat de deputat, dar şi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014, în scopul obţinerii de voturi pentru candidatul PSD Victor Ponta.

Anchetatorii au arătat că o parte din sumele de bani, care ar fi fost obţinute ilicit prin trafic de influenţă sau devenite ilicite prin transferuri bancare efectuate pentru disimularea naturii provenienţei lor şi păstrate în conturile societăţilor controlate, au fost folosite de Sebastian Ghiţă, la momente diferite, "pentru atingerea unor scopuri personale sau de grup, economice sau politice".

sursa

0