Proiect "Vreau o lume mai buna!"
Salut
Vreau sa trăiesc într-o lume mai bună și știu că nu sunt singurul
pământean care vrea acest lucru! Zicând "pământean" am în vedere nu doar
oamenii, ci locuitorii planetei Pământ. Vreau ca lumea să evoluționeze
în una mai bună, acum cât încă nu am distrus cu totul viața pe această
planetă.
Am înteles un lucru - schimbarea nu trebuie impusă, băgată pe gât
celorlalți, căci așa doar ma voi izbi de stereotipuri, de blocuri
psihice, impuse de egregorii culturii in care trăim. Nu vreau să încalc
nici principala lege a universului viu, cea a "inviolabilității voinței
individului", aici prin individ am în vedere nu doar oamenii. Fiecare
este liber să facă orice el crede că vrea să facă, desigur în măsura
cunoașterii cursului general al lucrurilor.
Această schimbare trebuie să vină de la mine, să devin eu mai bun, sa
fiu un exemplu. Nu este un lucru greu, dar nici prea ușor. Este nevoie
în primul rând de oprit din fuga aceasta a noastră prin viață, de ieșit
din curentul acesta, care ne mână din urmă, de aruncat la gunoi
televizorul, de așezat și de gândit puțin în singurătate.
Da oare unde noi ne grăbim? Dar oare unde noi întirziem? Dar poate nu
trebu de alergat? Poate am ajuns deja? Da poate nici nu fugim în
direcția care trebuie? Poate putem merge și la pas, să avem
posibilitatea să ne mai uitam prin jur, cat e de fumos in jur, natura cu
minunile ei, familia cu prietenii, iubita. Trebu de trăit fiecare
clipă, nu aveam chiar așa de mult de trăit - vreo 3000-4000 de
weekend-uri. Ați încercat vreo data sa vorbiți în timp ce fugiți? S-a
primit să comunicați?
Eu am hotărît să fac schimbarea, să mă trezesc și să mă uit cu ochii larg deschiși în jurul meu.
Noi plutim într-un ocean de informație creatoare și distructivă. Este
prima dată în istoria omenirii când avem acces deschis la aproape orice
tip de informație, este destul să atingi cu degetul de câteva ori sticla
phabletului tău și în mai puțin de o secundă iți apare răspunsul la
întrebare. Tu alegi să îl citești, să îl asculți sau să îl privești sub
formă foto sau video. În așa volum enorm de informație este foarte ușor
să te împiedici, să o apuci pe un drum greșit, fiind manipulat, dus în
eroare ori zombat. Ca să nu ne pierdem în acest ocean, trebuie de
scăpat de privirea caleidoscopică în favoarea celei mozaice.
Eu vreau să mă împărtășesc cu toate descoperirile mele, care, după
părerea mea, ajută în a deveni oameni, așa-zișii "homo sapiens",
treziți, conștienți de ceea ce facem, în simbioză cu natura, sănătoși,
fericiți, creatori, cu mintea limpede și sufletul deschis.
Pentru aceasta am creat acest canal pe youtube, unde voi posta
sistematic mesaje video interesante cu informație educativă. Totodată
mesajele video și articolele mele vor fi postate pe blog-ul meu și pe
pagina de facebook. Prin aceasta eu voi contribui cu o picătură de
informație creatoare de bine în imensul ocean informațional.
Să mergem, spre o LUME MAI BUNĂ !
Cu drag,
Ion Platon
https://www.youtube.com/watch?v=w7iUsm2uJqc