Filat a obținut aproape jumătate de milion de euro, în 2014. Are casă și pământ de milioane și mașini de lux
A obținut venituri de aproximativ jumătate de milion de euro, anul trecut, deține o casă de peste trei milioane de lei și două garajuri. Are două mașini de lux și conturi bancare de mii de lei și mii de euro. Vorbim despre liderul PLDM, Vlad Filat, care și-a făcut publică declarația de avere pentru 2014.
Întrucât a ajuns deputat în ultima lună a anului 2014, Filat a obținut din salariul de funcție 10.395 de lei. Totuși, politicianul a avut alte venituri substanțiale anul trecut, de pe urma firmei în care deține o cotă de participare de 95% și care activează în România - SC Kapital Invest Company SA.
Firma i-a adus lui Vlad Filat un venit de 419.824 de euro. Soția lui Vlad Filat, Angela Gonța, a obținut anul trecut un venit de peste 150 de mii de lei, la locul de muncă, și a mai primit o indemnizație de maternitate de 39 de mii de lei.
Potrivit declarației de avere, Vlad Filat are în proprietate o casă evaluată la peste trei milioane de lei, două garajuri cotate cu peste 150 de mii de lei fiecare și un teren estimat la peste un milion de lei. De asemenea, în declarația de venit, Filat a indicat un apartament, evaluat la 500 de mii de lei, care aparține cel mai probabil soției sale, întrucât a fost cumpărat în 2007, înainte de mariajul celor doi.
Totodată, Filat a indicat în declarația de avere că deține două autoturisme: un Porsche Cayenne, cumpărat la începutul anului trecut și care este condus de soția sa, și Toyota Corolla, cumpărată în 2009. Vlad Filat are deschise două conturi bancare pe numele său. În unul sunt depozitați 16 mii de euro, iar în celălalt – 150 de mii de lei. De asemenea, Filat a trecut în declarația sa de venit încă patru conturi bancare, unde sunt depozitate 44 de mii de euro, 22 de mii de dolari și 100 de mii de lei.
IATĂ declarația de avere pentru 2014, depusă de Vlad Filat