4100

Usatii a adus din Rusia în R. Moldova în doar patru luni 700 de mii de USD, 230 mii de euro și 34 mii de ruble

rusia, moldova

Partidul Patria, care-l are în fruntea listei electorale pe Renato Usatii, riscă să fie scos astăzi din cursa electorală. Miercuri, în urma unui demers al Inspectoratului General al Poliției, Comisia Electorală Centrală a decis să solicite Curții de Apel excluderea lui Usatii din cursa electorală. Decizia se ia chiar în aceste momente.

Conform informatților publicate în informația IGP, Renato Usatii a adus în ultimele patru luni în țară nu mai puțin de 14 mln. de lei.


150 mii USD la 30 mai 2014

207 mii USD la 7 august 2014

230 mii EURO la 12 septembrie 2014

34 mii RUBLE la 12 septembrie 2014

160 mii USD la 19 septembrie 2014

185,525 mii USD la 29 septembrie 2014


Totodată, conform datelor de la CNA, în această perioadă, Usatîi a înregistrat în această perioadă două feluri de tranzacții: tranzacții de alimentare a contului în sumă de 4,6 mln. de lei și operațiuni de cumpărare a valutei, de 2 mln de lei. Astfel, între suma introdusă și cea valorificată este o diferență de 8, 1 mln. de lei.


IGP precizează că această sumă a fost folosită de Usatîi pentru campania electorală.Astfel, acesta ar fi achitat din acești bani combustibilul nedeclarat la CEC, dar folosit pentru alimentarea mașinilor, cumpărarea unităților de transport care au fost înregistrare fictiv pe doi membri ai partidului, Sergiu Dobrea și Alexandr Atamanenco, dar și pentru achitarea serviciilor telefonice prin intermediul firmei ÎI Oleanscaia Alians.


Totodată, IGP menționează că Patria a înregistrat pe Sergiu Dobrea și Alexandr Atamanenco 9 mașini, pe care le-a folosit în campania electorală. IGP a demonstrat că, cei doi nu puteau să procure aceste automobile din banii lor pentru că, Dobrea, în perioada 2010-2013 nu a înregistrat careva venituri, iar Atamanenco a avut venituri de doar 167 mii de lei.


În documentul IGP se mai menționează că partidul Patria a folosit servicii telefonice înregistrate pe firma  ÎI Oleanscaia Alians. Această firmă nu are angajați, iar contribuția ei în campania electorală în favoarea partidului nu este indicată la CEC. Firma aparține Efrosiniei Oleanscaia, care este mama Nataliei Grigorișina, candidat pe locul 8 în lista Patria la alegerile din 30 noiembrie 2014.

sursa

0