Templul Alb din Thailanda, divin sau înfricoșător?
Credeţi sau nu, acesta este un loc real. Wat Rong Khun, mai bine cunoscut sub numele de Templul Alb, este un templu budist din Thailanda care arată ca un templu adus pe Pământ de către un zeu.
Chalermchai Kositpipat, un artist thailandez a proiectat templul în 1997, iar în luna mai a acestui an a fost distrus aproape complet de un cutremur, dar Kositpipat a fost inspirat să reconstruiască templul, cu sprijinul internaţional care l-a îndemnat să nu renunţe şi să lase templul se năruie.
“Am fost șocat de susținerea și de încurajarea de nu a renunţa la a readuce această comoară pentru toţii oamenii din lume”, a spus Chalermchai.
Accesul la cele mai multe dintre clădiri a fost interzis până când anumite fisuri structurale vor fi reparate, dar vizitatorii pot fotografia încă templele din exterior.
Artistul a declarat că lucrările de reparații vor începe imediat asupra clădirilor în timp ce picturile murale deteriorate și opera de artă vor avea nevoie de multă răbdare pentru a-i fi păstrată originalitatea.
Restaurarea va dura cel puțin doi ani, și artistul a promis că îşi va dedica viața muncii, chiar dacă are acum peste 60 de ani.