947

Acordul de operare a interconectorului de gaze Iași-Ungheni a fost semnat

Acordul de operare a interconectorului de gaze Iași-Ungheni a fost semnat

Întreprinderea de Stat „Vestmoldtransgaz”, operator al sistemului de transport de gaze naturale al Republicii Moldova a semnat astăzi, la Bucureşti, Acordul de operare pentru punctul de interconectare transfontalieră cu Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale a României „Transgaz”, notează UNIMEDIA. 

Acordul pune bazele unei colaborări pentru operarea în comun a gazoductului Iaşi -Ungheni cu lungimea totală de aproximativ 44 km. Documentul stabileşte un set de reguli, proceduri şi condiții tehnice de operare a predării şi primirii de gaze naturale din sistemul românesc către cel al Republicii Moldova.

„România finalizează, practic, astăzi, un proiect important de infrastructura energetica realizat într-un timp record și cu o cheltuială sub cea din bugetul planificat initial (circa 26 milioane de euro). Le mulțumesc tuturor celor implicati (ANRM, Transgaz, constructori, Comisia Europeana) în finalizarea lucrărilor la acest important proiect de interconectare care va fi inaugurat oficial la sfârșitul lunii august", a declarat ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, scrie hotnews.ro. 

Gazoductul Iaşi - Ungheni este un proiect de interconectare a sistemelor de transport al gazelor naturale dintre Republica Moldova şi România. Capacitatea totală a gazoductului este de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an, dar la prima etapă vor fi livrate din partea României gaze în volum de până la 50 de milioane de metri cubi pe an. Lucrările de construcție a gazoductului Iași-Ungheni au început la 27 august 2013.

0