2046

Filat şi Gonţa, în casă nouă cu trei nivele, două piscine şi sală de sport

vlad filat în casă nouă, tag casă nouă filat

Liderul PLDM, Vlad Filat, şi soţia sa, jurnalista Angela Gonţa, s-au mutat în casă nouă. Este vorba de o superbă reşedinţă de lux din centrul capitalei, de pe strada Pirogov, o zonă cu acces limitat.

Casa are o suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi, trei nivele şi un subsol, două piscine şi chiar o sală de sport. Aceasta a aparţinut directorului Purcari, Victor Bostan, care s-a mutat cu familia la Bucureşti‎, acum aproape un an, şi a scos casa de la Chişinău la vânzare cu un preţ de aproape 2 milioane de euro.

vlad filat în casă nouă, filat casă de 15 milioane euro

Vecinii povestesc că în primăvara acestui an la proprietatea respectiva au început să se facă lucrări, să fie aduse materiale de construcţie şi mobilier, iar ulterior a fost văzut acolo şi Vlad Filat, care venea să verifice cum merg amenajările.

În luna aprile, Vlad Filat şi Angela Gonţa s-au mutat în locuinţa nouă, iar acolo pot fi văzute deja şi maşinile celor doi. Este vorba despre un Porsche Cayenne,pe care îl conduceAngelaGonta, un Mercedes cu care circulă Vlad Filat, precumşi Volkswagen Touareg aflat în escorta liderului PLDM.‎

 

Potrivit informaţiilor pe care le detinem, Vlad Filat ar fi cumpărat casa cu 1,5 milioane de euro, bani pe care trebuie să-i dea în câteva rate.

gonta, casă nouă filat

Menţionăm că Vlad Filat locuia anterior într-o casă de pe strada Drumul Viilor. Acum acolo stau copii săi din prima căsătorie, atunci când vin la Chişinău.

gonta, vlad filat în casă nouă

sursa

1