CNI: Un viceministru s-a aflat în incompatibilitate de funcții timp de trei ani
Pe parcursul a câțiva ani, viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Sergiu Sainciuc, a fost în incompatibilitate de funcții, practicând concomitent o activitate remunerată în cadrul unor societăți comerciale. Constatarea aparține Comisiei Naționale de Integritate (CNI), scrie agora.md.
Astfel, Sergiu Sainciuc a desfășurat activități remunerate în cadrul Î.S. „Centrul de instruire în domeniul relațiilor de muncă” și S.A. „Sanfarm-Prim”. Potrivit CNI, aceste activități contravin legii care prevede că demnitarul nu este în drept să desfășoare orice altă activitate remunerată, cu excepția activităților didactice și științifice. Ministrul urma să-și înceteze activitatea în cadrul acestor întreprinderi în decursul unei luni, dar nu a făcut acest lucru.
Astfel, situația de incompatibilitate a durat 3 ani, 7 luni și 3 zile, până în data de 9 mai 2014. Din acest moment au intrat în vigoare anumite completări la legislație prin care s-a permis, prin derogare, persoanelor care dețin funcția de viceministru, de a exercita activitate remunerată în cadrul consiliului de administrație al întreprinderii de stat și în cadrul consiliului societății pe acțiuni în care statul deține o cotă-parte din capitalul social.
Actul de constatare emis în acest caz de CNI este pasibil contestării în instanța de contencios administrativ. În situația în care actul va rămâne definitiv, acesta va fi remis Guvernului Republicii Moldova, în vederea aplicării sancțiunilor disciplinare stabilite de lege.